Asociaţia "Dumitru Mărtinaş" - reprezentanta Romano-Catolicilor din regiunea istorică Moldova - România (românii denumiţi  de literatura maghiară "ceangăi"; în maghiară "csango" "csangos"; în franceză Tchangos; în germană Tschangos; în engleză Changos) - Asociation "Dumitru Mărtinaş" - representing Roman-Catholics of Moldavia (so called "csango" or "csangos"). English
 version










Actualitate
sigla asociatiei i

i

i Sfantu Gheorghe
Situl nostru cuprinde informaţii despre istoria, cultura şi tradiţiile romano-catolicilor din regiunea istorică Moldova (România); românii de religie romano-catolică denumiţi ceangăi şi despre activitatea Asociaţiei Romano-Catolicilor “Dumitru Mărtinaş”.
În perioada 10-16 august 2015 s-au desfăşurat lucrările celei de a XIII-a ediţii a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului. De la Bacău au participat ca invitaţi: ing. Gheorghe Bejan (preşedintele Asociaţiei Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş”) şi prof.dr. Anton Coşa.
Luni, 3 august 2015, Asociaţia UNLIMITED CONNECTIONS din Bacău a organizat (la Complex Parc Pini Moineşti) deschiderea Taberei de Vară din cadrul Proiectului "Clubul Social al Tinerilor Băcăuani" (susţinut financiar de Consiliul Judeţean Bacău).
În perioada 27-28 martie 2015, la Sfântu Gheorghe (judeţul Covasna), Centrul European de Studii "Covasna-Harghita", Asociaţia "Ştefadina" Bucureşti şi Liga Cultural-Creştină "Andrei Şaguna" au organizat o serie de manifestări cultural-ştiinţifice.
vezi detalii>>>>
vezi detalii>>>>
vezi detalii>>>>
vezi detalii>>>>

       ALTE STIRI


Proiect izvorul
Organizatorii şi colaboratorii din cadrul proiectului „Clubul Tânărului European” au diseminat o altă activitate realizată prin contribuţia a peste 160 de tineri din satele cu populaţie majoritar romano-catolică: Arini, Cleja, Faraoani şi Vladnic.
Dr. Anton Coşa afirma că locuitorii romano-catolici din Moldova continuă, iată, şi în 2014, să fie denumiţi, în mod incorect ceangăi, şi în felul acesta sunt încadraţi fals într-o comunitate etnică, într-o minoritate etnică din România. Proiectul  „Clubul Tânărului European". Asociaţia Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş” reacționează la minciunile maghiare ale expoziției foto din Italia, ”Csango – Mostra fotografica di Stefano Marzoli”.
vezi detalii>>>> vezi detalii>>>> vezi detalii >>>> vezi detalii >>>>




Apariţii editoriale: Anton Coşa, Monografia satului Somuşca. Apariţii editoriale: Butea. monografie. Problematica romano-catolicilor din Moldova in volumul "Românii în dezbaterile Consiliului secuiesc din 1902. Premise şi reverberaţii" Testele AND confirmă faptul că aşa-zişii „ceangăi” sunt români.
vezi detalii >>>> vezi detalii >>>> vezi detalii >>>> vezi detalii >>>>

Pledoarie pentru ştiinţă şi adevăr
Port popular ceangaiesc
   Iniţiativa de a constitui o asociaţie, care să se intituleze „Dumitru Mărtinaş” în amintirea şi memoria unui cărturar ce şi-a consacrat viaţa pentru cunoaşterea identităţii proprii şi a tuturor celor ce fac parte din comunităţile catolice din Moldova, mai bine zis din zona Romanului, a Iaşului, Bacăului şi Trotuşului, reprezintă, de fapt, dorinţa legitimă de recunoaştere a unui drept firesc în cadrul societăţii de astăzi: dreptul de a creşte, dreptul de a trăi în pace, de a urma propria cultură şi religie şi de a contribui la formarea familiei umane, după planul şi voinţa lui Dumnezeu.
    Fiecare persoană şi fiecare comunitate este chemată să-şi împlinească misiunea pe care o are în faţa istoriei şi nu poate renunţa la această contribuţie, chiar dacă este mai mică sau mai puţin numeroasă. Rolul fiecăruia este în proporţie cu demnitatea şi alegerea de a fi o persoană umană şi de a trăi în societatea în care şi prin care se simte realizat.
    Căile şi mijloacele prin care oamenii şi comunităţile îşi împlinesc menirea sunt în conformitate cu realităţile ambientului în care trăiesc şi în funcţie de moştenirile primite.Aşadar, religia, cultura, limba, obiceiurile şi evoluţia lor în timp sunt baza manifestărilor fiecărei persoane şi a fiecărei comunităţi.
    A cunoaşte aceste elemente reprezintă, de fapt, nu numai o condiţie pentru a putea  creşte şi contribui la binele general al societăţii, dar şi un mijloc fericit al realizării proprii şi al împlinirii chemării încredinţate de Creator.
    Pe baza acestor principii şi a acestor considerente dorim să continuăm spiritul de cercetare pe care l-a avut profesorul Mărtinaş, să manifeste curajul de a spune adevărul intern şi extern, pe care îl cunoaşte şi trăieşte, să promoveze înţelegerea, armonia, pacea şi frăţietatea între oameni, care sunt caracteristicile unui adevărat creştin şi de data aceasta catolic, adică universal, fără interese de alt ordin sau exclusiviste, ce ar respinge pe alţii, care au alte convingeri şi alte forme de a se manifesta.
    Dorim astfel să ne îndreptăm spre înaintaşi, spre trecut şi susţinuţi de principiile fundamentale ale creştinismului, rămânând adepţi fideli ai Celui care a venit să-i convingă pe toţi că trebuie să se iubească, să nu se învrăjbească pe motive de limbă, condiţii sociale sau culturi diferite, ci toţi să fie una, distrugând astfel zidul despărţitor şi stabilind pacea cu cei de aproape şi cu cei de departe (cf. Ef. 2,1 22).
    Îi chemăm pe toţi cei ce doresc, catolici şi necatolici, care vorbesc aceeaşi limbă a ştiinţei şi a iubirii, să-şi ofere priceperea şi cunoştinţele lor pentru a fi publicate pe site-ul nostru şi pe forum.

 O falsă problemă: "ceangăii" din Moldova
   
 Între multiplele probleme apărute în existenţa românilor după revoluţia din decembrie 1989 se înscrie din nefericire şi falsa problemă a catolicilor, cu antecedente care vin din trecutul istoric, revendicarea de către unguri a romano-catolicilor moldoveni ca maghiari, sub denumirea de “ceangăi”, demonstrează fără dubiu faptul că minciuna şi falsificarea documentelor rămân şi astăzi direcţii de referinţă pentru politica externă ungară.        Cu toate că romano-catolicii din Moldova îşi afirmă din totdeauna identitatea românească, naţionalismul maghiar continuă să-i revendice.
    Inovaţie lingvistică a istoriografiei maghiare termenul de “ceangăi-maghiari”, sau “maghiari-ceangăi”, (în franceza Tchangos, în ungureste csangos, în germana Tschangos, în engleza changos), este perceput ca o jignire de către populaţia romano-catolică din Moldova si a creat o falsă problemă etnică ce serveşte guvernului ungar în politica privind protecţia maghiarilor din afara hotarelor.
    Bazată numai pe surse “istorice maghiare” falsa problemă a romano-catolicilor din Moldova, a devenit subiect de lucru pentru organismele europene cu atribuţii în domeniu, la iniţiativa guvernului maghiar care s-a folosit în acest sens de câteva asociaţii create artificial şi finanţate pe măsură. Liderii acestora, un cerc limitat de persoane, care migrează de la o asociaţie la alta (Via Spei, Asociaţia Ceangăilor Maghiari din Moldova, Siret - Cleja, etc.), numărând în total câteva zeci de oameni, reprezintă fie “importuri din Ardeal”, fie persoane şcolite peste noapteîn centre universitare din Ungaria.
    Lipsiţi de audienţă, dar având nevoie de o legitimare a acţiunilor întreprinse, au întocmit liste cu semnături pentru diverse ajutoare materiale, folosindu-le ulterior pentru a susţine solicitările de asistenţă educaţională şi religioasă în limba maghiară.
    Necunoaşterea acestui aspect a indus astfel în eroare organismele europene cu atribuţii în domeniu care, prin rezoluţiile adoptate în anul 2001 au concluzionat în mod surprinzător, că “ceangăii” ar fi o “minoritate etnică” compactă ca areal geografic, altfel spus, închisă, izolată şi condamnată la dispariţie. Căzute în această capcană organismele europene au acceptat aprioric „rolul salvator" al asociaţiilor pro-maghiare în privinţa aşa-zişilor “ceangăi” facilitând astfel neo-maghiarizarea catolicilor  moldoveni fapt ce ar putea conduce, în ultimă instanţă, la aberante soluţii teritoriale de tipul “pământuri ceangăieşti”. În acest fel nostalgia “Ungariei Mari” cunoaşte o interesantă metamorfoză adaptată indusiv realităţilor Europei de astăzi.

Dar cine sunt “ceangăii”?

        Catolicii moldoveni de astăzi sunt urmaşii ardelenilor români, în cea mai mare parte ţărani iobagi, care plecaţi în pribegie s-au aşezat în Moldova şi nu puţini în Muntenia. Creşterea neobişnuită a populaţiei catolice din Moldova a dus la apariţia a zeci de sate situate în bazinul mijlociu al Siretului cu accent pe Bacău, Neamţ şi laşi. Această plecare în pribegie apare abia după ce în câteva rânduri românii din Ardeal, scoşi în afara celor trei naţiuni medievale (unguri, saşi şi secui), s-au ridicat cerându-şi drepturile, la Bobâlna (1437),în 1514 sub Gheorghe Doja şi în 1784 cu Horea, Cloşca şi Crişan.
        Adânciţi în grozăviile legilor Tripartitului Werboczi românii erau la 1764 potrivit geografului austriac Hacquet “surghiuniţi de celelalte neamuri din Principat pe pământurile cele mai pustii şi părăsite,... fiecare sas sau ungur putând lua în stăpânire aceste locuri ... gonindu-1 pe acesta (românul) în munţi cu toată familia sa, unde nu găseşte decât stânci, sau chiar silindu-1 să iasă din ţară”.
        Referitor la denumirea de “unguri” cu care moldovenii ortodocşi îi numeau pe românii transilvăneni, aceasta se datora, potrivit episcopului de Bacău, Stanislau Jezierski la 1763, faptului că erau catolici şi veneau din Ţara Ungurească (Transilvania), pe care o părăseau din cauza deposedărilor de pământ, restrângerii drepturilor şi creşterii obligaţiilor, dar mai ales a lipsei recunoaşterii naţionale. Românii transilvăneni s-au adăugat comunităţilor catolice deja existente în Moldova medievală (secolul XIII), ca urmare a misionarismului Romei.
        Deformata idee, frecvent vehiculată şi din nefericire însuşită de unii, potrivit căreia cel puţin după nume am fi maghiari, îşi are explicaţia în politica naţionalistă maghiară, care a avut ca apogeu Apariţia în 1898 sub controlul Ministeruluide Interne de la Budapesta a “Societăţii Centrale de Maghiarizare a Numelui”. În virtutea regulamentului acestei societăţi, şi prin intermediul preoţilor catolici maghiari, românii primeau nume ungureşti deoarece “...prin maghiarizarea numelui de familie, adică prin botez naţional cel cu nume străin este primit în Societatea maghiară”. Fapt istoric de necontestat susţinut de un document oficial, care nu a avut niciodată un echivalent românesc, politica de maghiarizare a numelor constituie un important filon de inspiraţie şi pentru liderii politici ai Ungariei de astăzi.
        Ce machiavelism mai mare poate exista dacă ieri ne goneau de pe pământul nostru, iar astăzi ne botează “ceangăi-maghiari” şi ne cheamă înapoi cu certificate de “nobleţe maghiară”!?. Este ca şi cum între victimă şi călău se creează dintr-o dată o asemenea iubire încât victima sărută mâna celui care tocmai i-a furat casa şi pământul.
        Pentru că după 1990 au început să apară o serie de emisari ai Budapestei, care solicită nici mai mult nici mai puţin, ca noi, urmaşii pribegilor de ieri, să spunem că suntem maghiari. Botezându-ne “ceangăi”, adică un fel de maghiari corciţi, au devenit dintr-o dată extrem de grijulii faţă de soarta noastră şi declarându-ne o populaţie arhaică lipsită de intelectuali, transformă religia noastră într-un subiect care induce ideea că ceea ce este catolic este automat şi ungur.
        De aici şi până la transformarea catolicilor într-o minoritate etnică aşa cum o face raportul finlandezei - Titty Isohookana-Asunmaa -, nu este decât un pas. Care s-a făcut trebuie să recunoaştem, şi pe fondul ignoranţei clasei noastre politice, sau cel puţin al unei părţi, la care se adaugă serioase carenţe în domeniul politicii noastre externe şi nu în ultimul rând, al administraţiilor judeţene care nu au sprijinit localităţite catolice.
        Formulările din raportul menţionat sunt cel puţin surprinzătoare în condiţiile în care anterior redactării lui au existat reacţii ale unor comunităţi catolice (în localitatea Cleja din judeţul Bacău 1995 şi 1997) când populaţia a respins pe bună dreptate tentativele U.D.M.R. şi asociaţiilor maghiare de a le denatura identitatea românească. Dezavuaţi de populaţia catolică, astăzi, cei câţiva lideri pro-maghiari s-au concentrat în 2-3 localităţi, unde îşi au domiciliul, transformând locuinţele proprii în “şcoală şi biserică”, ţinând cursuri şi oficiind serviciul religios în limba maghiară.
        Absolut “originală” soluţia este de fapt ilegală, încălcând atât legislaţia privind organizarea învăţământului cât şi dreptul canonic. Profitând de precaritatea dotării existente în unele şcoli din mediul rural, în special în domeniul calculatoarelor, aceşti lideri înghesuie în câteva spaţii improprii, copii cu vârste şi pregătiri diferite, ademenindu-i şi condiţionând serviciile oferite de învăţarea limbii maghiare. Se încalcă astfel toate normele metodologice, pedagogice şi organizatorice necesare a fi respectate pentru autorizarea unei instituţii de învăţământ, în conformitate cu legistaţia românească şi europeană.
        Alături de cele câteva calcutatoare şi manuale primite de la Budapesta, deseori în zonă îşi fac apariţia şi preoţi maghiari din Transilvania şi Ungaria, care în aceleaşi spaţii oficiază serviciul religios în limba maghiară. Potrivit dreptului canonic, preoţii străini care vin şi oficiază în aceste localităţi, încalcă autoritatea Episcopiei de laşi, în condiţiile în care nu au acceptul episcopului de Iaşi.  Aceste reglementări sunt general valabile în toată lumea catolică.
        Considerăm că readucerea în discuţie a problemei şcolilor în limba maghiară în satele catolice din Moldova este lipsită de temeinicie, susţinătorii acestei idei raportându-se la un fals precedent încercând să găsească o legitimare istorică, acolo unde ea nu există. În mod concret este vorba de iniţiativa din anii 1950 impusă de puterea sovietică de la Moscova autorităţilor comuniste româneşti de a introduce în Moldova şcoli în limba maghiară.
        În contextul istoric de atunci, motivaţiile autorităţilor comuniste faţă de înfiinţarea şcolilor în limba maghiară, au fost cât se poate de originale, în conformitate cu idealul internaţionalismului de factură sovietică. Nereuşind să-şi apropie comunităţile catolice prin instituţia ecleziastică, regimul comunist nu a ezitat să-i încadreze pe catolici într-un mod nedrept, în categoria unei minorităţi etnice făcând astfel un serviciu imens naţionalismului maghiar.    
        Autorităţile comuniste au ignorat însă tocmai părerea celor pentru care au înfiinţat aceste şcoli maghiare, anume romano-catolici din Moldova, care nu au ezitat să ceară în mod firesc înlocuirea acestora cu şcoli româneşti. Experimentul impus din afară care nu ţinea cont de identitatea românească a populaţiei romano-catolice din Moldova, a fost sortit eşecului.
        Privind retrospectiv, această argumentaţie este evident că problema romano-catolicilor din Moldova are profunde determinări politice exterioare României, astfel încât tentativele de reactualizare generează aceleaşi reacţii şi atitudini de respingere în rândul comunităţilor catolice. În acest context relevante pentru identitatea românească a catolicilor din Moldova sunt excelentele relaţii de convieţuire cu ortodocşii, între ei neexistând niciodată probleme interconfesionale sau conflicte. Stau mărturie atât căsătoriile cât şi convieţuirea în aceleaşi localităţi şi, mai nou, vizita Suveranului Pontif în România la invitaţia Întâiului Stătător al Bisericii Ortodoxe Române.
       Intensitatea mereu crescândă a acestor acţiuni provocatoare a solicitat din partea noastră găsirea unor instrumente prin intermediul cărora comunităţile catolice din Moldova să-şi poată afirma, pentru a nu ştiu câta oară, identitatea românească.
        În condiţiile în care filo-maghiarii, aşa cum de altfel am menţionat, au înfiinţat o serie de asociaţii ce au ca fondatori aceeaşi 10-20 de oameni fără a se supune niciodată unei dezbateri publice pentru a cunoaşte susţinerea de care se bucură (sic'), în 17 martie 2001, 1000 de catolici delegaţi de 40 de comunităţi din Moldova, în şedinţă publică, au pus bazele Asociaţiei Romano-Catolicilor “Dumitru Mărtinaş”. Adunarea Generală s-a constituit într-o mult aşteptată ocazie, în care, în mod public, participanţii şi-au afirmat încă o dată originea românească şi au protestat împotriva celor care doresc să-şi atingă scopurile lor politice pe seama romano-catolicilor.
    Printr-un vot unanim Asociaţia a fost mandatată să promoveze identitatea românească a romano-catolicilor din Moldova, anulând ipostaza folosirii lor în favoarea unor interese străine.
    Pentru aceasta, prima iniţiativă a Comitetului de Coordonare a constituit-o iniţierea unei corespondenţe cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, pe adresa căreia a fost trimis un material reprezentativ privind adevărata stare de fapt. Din păcate, nici până astăzi forul european nu a dat un răspuns demersului nostru, iar rezoluţiile adoptate ulterior nici măcar nu le-a luat în calcul.
    În pofida acestei experienţe triste, membrii comunităţii noastre îşi exprimă speranţa că vocea lor va fi auzită şi ascultată de organismele europene, iar pe viitor deciziile care îi privesc vor fi adoptate cu respectarea principiilor şi normelor care guvernează comunitatea europeană. Spunem aceasta cu referire clară la principiul Uniunii Europene “unitate în diversitate” întrucât şi noi reprezentăm o componentă românească a familiei europene, de religie romano- catolică. în ultimă instanţă, făcând parte din marea comunitate catolică europeană, ca români reprezentăm o punte peste imaginara linie culturală trasată de Samuel Huntington. Această precizare doreşte să anuleze ideea că dincolo de hotarele actuale ale catolicismului maghiar pot exista şi chiar există catolici de altă etnie, respectiv români. “Pământeni catolici”, cum îi numea în Sfatul Ţării la 1857 Costache Negri sau “răzeşi catolici” potrivit lui Mihail Kogălniceanu, catolicii din Moldova, care s-au privit întotdeauna ca români, au devenit, mai ales în ultimii 10 ani, un subiect viu de discutat, fără voia lor. Mai mult decât atât, peste noapte, un parlamentar maghiar ales pe listele U.D.M.R. în judeţul Bihor s-a autoproclamat în Parlamentul României, reprezentantul catolicilor din Moldova, în condiţiile în care circumscripţia sa electorală se află la peste 600 km faţă de Moldova.
    Informăm că romano-catolicii din Moldova şi-au exprimat opţiunile electorale la fel ca toţi românii, astfel încât formaţiunea politică de care aparţine parlamentarul respectiv (U.D.M.R.) nu a obţinut nici un loc în legislativul României la nici una din alegerile democratice din l990 până astăzi.

În concluzie:

- “Ceangăii” nu există: există doar români romano-catolici, ei nu sunt o minoritate etnică pentru că limba maternă a catolicilor moldoveni este limba română, obiceiurile, portul popular, cultura populară a acestora, sunt specifice naţiunii române.
- Catolicii din Moldova au fost şi sunt români, iar apartenenţa lor la religia romano-catolică nu dă dreptul nimănui să-i revendice.

Prezentarea lor ca maghiari are motivaţii politice străine de identitatea acestora.
- Nu se poate vorbi de o discriminare a catolicilor din Moldova de către majoritatea ortodoxă, în condiţiile în care şi unii şi alţii sunt români şi convieţuiesc în bună pace.
- Himera “Ungariei Mari” nostalgie a liderilor maghiari de astăzi este străină catolicilor din Moldova.
- Este necesară o atitudine fermă din partea statului român referitoare la amestecul străin în problema catolicilor din Moldova.


Prima pagină

Toate articolele şi materialele paginilor acestui website sunt înregistrate şi protejate de legile dreptului de autor. Nici un material de pe acest website nu poate fi reprodus parţial, integral sau modificat fără permisiunea noastră.

Start  Despre Cultură Comunităţi Istorie Religie Cărţi Legături Forum

Contact

Free Counter
Free Counter