Așa-zișii “CEANGĂI” sunt asemenea cu românii, respectiv, un amestec de grupuri etnice, provenind din trecutul istoric al Europei, majoritatea românilor (inclusiv “ceangăii”) fiind descendenți din daci, care au transmis românilor (inclusiv “ceangăilor”) fondul genetic principal (la aproximativ 90 % dintre ei), la care s-a adăugat contribuția genetică a altor populații: celți, goți, gepizi, romani, greci, sciți, sarmați, evrei, etc.; testele genetice stabilind cu precizie că românii (inclusiv “ceangăii”) au majoritatea genelor comune cu sârbii, croații, bulgarii, slovenii, muntenegrenii, bosniacii, macedonenii, austriecii și moldovenii, fondul genetic principal al tuturor acestor popoare fiind unul comun, provenit de la traci, daci și iliri (dacii și ilirii fiind ei inșiși din neamul tracilor). Studiile genetice demonstrează că așa-zișii “ceangăi” sunt români, ei - “ceangăii” - fiind parte componentă a poporului român, cu aceleași caracteristici genetice ca majoritatea românilor și având aceeași cultură populară, aceleași tradiții, aceleași obiceiuri, port popular identic și limbaj identic.

MAGHIARII sunt un amestec de grupuri etnice, provenind din trecutul istoric al Europei și al Asiei, majoritatea maghiarilor fiind descendenți din populațiile antice: traci și daci, care au transmis maghiarilor fondul genetic principal (la aproximativ 85 % dintre maghiari), la care s-a adăugat contribuția genetică a altor populații (celți, goți, gepizi, romani, greci, sciți, sarmați, evrei, etc.); testele genetice stabilind cu precizie că maghiarii au gene comune cu sârbii, croații, românii, bulgarii, slovenii, muntenegrenii, bosniacii, macedonenii, austriecii și moldovenii, fondul genetic principal al tuturor acestor popoare fiind unul comun, provenit de la traci, daci și iliri (dacii și ilirii fiind ei inșiși din neamul tracilor), maghiarii fiind înrudiți genetic și cu cehii, slovacii, polonezii, ucrainenii, danezii, olandezii, germanii, bascii. Aceleași studii genetice au stabilit că 3% dintre maghiari sunt purtători de gene provenind de la triburile cuceritoare maghiare și 2% dintre maghiari sunt purtători de gene provenind de la alte populații din Asia, Caucaz, Urali.

Aceste concluzii rezultă din studiile și rapoartele științifice prezentate pe siturile specializate în cercetare genetică, pentru care există legături în partea finală a acestei pagini, argumentele fiind clare și incontestabile, respectiv asemănările genetice dintre români, ceangăi, maghiari și popoarele balcanice, identitatea și frecvența haplogrupurilor găsite la populația maghiară și la așa-zișii ceangăi, comparativ cu haplogrupurile găsite la români și la alte popoare europene. Analiza probelor de ADN mitocondrial (moștenit pe linie maternă), ADN-Y (analiza cromozomului Y - moștenit pe linie paternă), precum și analiza celor două zeci și două de perechi de cromozomi autozomi din probele prelevate de la populația maghiară, a concluzionat că doar 5 % dintre maghiari au descendență asiatică însă mai puțin de 3 % dintre maghiari sunt purtători de gene provenind de la triburile cuceritoare iar majoritatea maghiarilor sunt descendenți ai populațiilor europene. Dacă aplicăm aceste procente la mărimea populației Ungariei, care - conform datelor oficiale - este mai mică de 10 milioane de locuitori, se poate constata că mai puțin de 300.000 dintre maghiari sunt purtători de gene provenind de la triburile cuceritoare maghiare, aproximativ 200.000 dintre maghiari sunt purtători de gene provenind de la alte populații asiatice, iar majoritatea de 9.500.000 dintre maghiari sunt urmași ai populațiilor europene care au locuit în Europa, de peste 10.000 de ani. Aceste date demografice, raportate la rezultatele testelor ADN, demonstrează că … NU EXISTĂ O ETNIE MAGHIARĂ, diferită de cea a popoarelor din zona balcanică.

Proiectul Genomul Uman ( HGP ), desfășurat între 1990 și 2003 ca un program internațional de cercetare colaborativă al cărui scop a fost cartografierea și înțelegerea completă a tuturor genelor ființelor umane (genomul uman); Proiectul de cartografiere a genelor populației din statele europene ( EUROGEM ) conceput în 1988 de către Grupul de lucru al CE pentru analiza genomului uman cu scopul de a produce o hartă a genelor umane, precum și numeroase alte proiecte de cercetare genetică, desfășurate de către universități, instituții medicale și științifice din Europa și de pe alte continente, au analizat genomul uman, au identificat markeri genetici și au clasificat grupurile de gene, din centralizarea tuturor datelor rezultând că populația din statele europene are o structură genetică omogenă, genomul fiecărui cetățean european (totalitatea genelor unei persoane) fiind alcătuit dintr-un amestec de haplogrupuri (grupuri de gene) specifice continentului european, cu unele influențe din Africa de Nord și Asia de Sud-Vest. A. Haplogrupurile cromozomului Y (și subgrupurile, ramurile acestora) care se regăsesc, cel mai frecvent, la populația din țările europene 1 . Haplogrupul R1a - cu răspândirea cea mai mare în Europa de Est. 2 . Haplogrupul R1b - cu răspândirea cea mai mare în Europa de Vest. 3 . Haplogrupul I1 - cu răspândirea cea mai mare în Europa de Nord. 4 . Haplogrupul I2 - cu răspândirea cea mai mare în zona Balcanică. 5 . Haplogrupul E - cu răspândirea cea mai mare în Europa de Sud. 6 . Haplogrupul J - cu răspândirea cea mai mare în Europa de Sud-Est. B. Haplogrupurile ADN-ului mitocondrial (și subgrupurile, ramurile acestora) care se regăsesc, cel mai frecvent, la populația din țările europene 1 . Haplogrupul H - cu răspândire pe tot continentul Europa. 2 . Haplogrupul J - cu răspândire pe tot continentul Europa. 3 . Haplogrupul K - cu răspândirea cea mai mare în Europa de Vest. 4 . Haplogrupul T - cu răspândirea cea mai mare în zona Balcanică. 5 . Haplogrupul U - cu răspândire pe tot continentul Europa. Testele ADN efectuate în derularea acestor proiecte au concluzionat că populația de pe continentul Europa este un amestec genetic al populațiilor care au trăit pe continent în urmă cu peste 10.000 de ani iar populațiile cele mai omogene (amestecul genetic este mai pronunțat), se află în zona centrală a continentului (Austria, Cehia, Ungaria, Slovacia). Aceleași teste genetice au concluzionat că populația din Finlanda prezintă o situație particulară, aceasta fiind purtătoare a haplogrupului N (ADN cromozomul Y), care nu se regăsește semnificativ la alte populații europene, populația din Finlanda prezentând și un amestec al tuturor celorlalte haplogrupuri frecvente la populația din alte state europene. În legătură cu populația din România, au fost efectuate studii genetice privitor la originea poporului român, existența unor asemănări și diferențe între populația României din fiecare provincie istorică și existența unor legături genetice cu populații din alte țări europene. Vezi asemănări între populația României din fiecare provincie istorică și populația din alte țări europene. Din rapoartele științifice întocmite cu prilejul efectuării unor studii genetice, referitoare la originea genetică a populației României și din datele statistice prezentate de site-uri specializate în cercetare genetică și genealogie, care pot fi vizualizate prin accesarea legăturilor prezentate în partea finală a acestei pagini, rezultă că populația României este descendentă din populația care a locuit în zona balcanică, încă din neolitic, românii de astăzi fiind rezultatul unui amestec genetic cu alte populații care au migrat în această zonă. Vezi asemănări genetice între români, aromâni și greci Teste ADN pentru aflarea originii etnice a “ceangăilor” au stabilit că din punct de vedere genetic (ca și al culturii tradiționale), romano-catolicii din Moldova (așa- zișii “ceangăi”) sunt români și sunt diferiți de maghiari. Din compararea frecvenței haplogrupurilor prezente la populația maghiară cu frecvența haplogrupurilor prezente la așa-zișii “ceangăi”, la români și la alte populații europene, rezultă că romano-catolicii din Moldova (așa-zișii “ceangăi”) sunt purtători ai haplogrupurilor: R1a, R1b, I1, I2, E, J (pe cromozomul Y) și purtători ai haplogrupurilor: H1, H3, H5, HV, J, K, T1, T2, U (pe ADN mitocondrial), acestea fiind specifice populațiilor europene și se regăsesc la toate populațiile europene, inclusiv la romano-catolicii din Moldova (așa-zișii “ceangăi”), la români și la maghiari. Frecvența mare a acestor haplogrupuri este dovada că și romano-catolicii din Moldova (ceangăii) și românii și maghiarii sunt urmașii populațiilor europene care au trăit în această zonă în urmă cu peste 10.000 ani. Frecvența mică a haplogrupului M la romano-catolicii din Moldova (ceangăi) - sub 1% - și la populația maghiară - aproximativ 2,5 % - arată că și unii și alții nu sunt de origine asiatică. Haplogrupul N care este specific pentru Asia și Australia, se regăsește cu o frecvență scăzută la romano- catolicii din Moldova (ceangăi) - sub 1 % și numai 2,5 % la populația maghiară. Haplogrupurile M și N (specifice populațiilor din Asia), se regăsesc și la alte populații europene, în proporții reduse, neimportante iar prezența acestora este justificată de contactul europenilor cu populațiile de origine asiatică, fie prin migrație nesemnificativă, fie din contactele existente între asiatici și populațiile europene cu prilejul invaziei unor popoare din Asia (mongoli, turci, tătari, etc.). Se estimează că 0,5 % dintre europeni sunt urmași ai mongolilor, în urma trecerii acestora prin Europa cu prilejul marii invazii mongole din secolul al XIII-lea. Dintre popoarele europene, fac excepție finlandezii, la care haplogrupul N este prezent în proporție de 95 %, ceea ce dovedește că aceștia au origini asiatice ( vezi aici ). Vezi diferențe genetice între maghiari și finlandezi (frecvența haplogrupului N3) și asemănarea maghiarilor cu popoarele vecine. (Pe diagramă se observă că populația actuală din Ungaria are aceeași structură genetică cu românii, sârbii, croații, cehii, slovacii și alte popoare din Balcani. Diagramele ce exprimă frecvența haplogrupurilor, au aceleași culori în proporții similare ). Teste genetice despre români, maghiari, alte popula’ii europene și așa-zișii “ceangai”, au fost făcute de instituții științifice de prestigiu din Europa, din SUA și chiar de colective de cercetători de la Universitatea din Budapesta. Chiar și oamenii de știință din Ungaria au constatat că între ceangăi și maghiari, ceangăi și secui, există importante diferențe genetice, deosebirile fiind motivate de izolarea geografică a ceangăilor. Acest argument al izolării geografice a “ceangăilor” față de maghiari și față de secui, pentru o perioadă de 300 de ani, 500 de ani sau 800 de ani, nu justifică diferențele genetice între “ceangăi” și maghiari sau “ceangăi” și secui deoarece haplogrupurile analizate (grupurile de gene) evidențiate și avute în vedere la rezultatul final, constituie un fond genetic foarte vechi, respectiv gene cu vechime de 20.000 de ani sau chiar cu o vechime de 50 000 ani, astfel că o izolare geografică a “ceangăilor” pentru o perioadă de cel mult 1.000 ani, nu influențează rezultatul analizei. Din rapoartele științifice întocmite de geneticieni, rezultă că “ceangăii” sunt diferiți de maghiari și aceasta s-a stabilit prin evidențierea unor grupuri de gene (haplotipuri) cu o vechime mai mare de 1000 ani. Vezi graficul comparativ dintre maghiari și ceangăi. Diferite teste genetice - ale căror rezultate sunt similare, cu unele mici diferențe (situate în limitele unor marje de eroare acceptabile, ce decurg din metoda de cercetare folosită și structura populației analizate), au stabilit că populația din Ungaria de azi, este de origine europeană iar ungurii nu sunt înrudiți genetic cu triburile maghiare cuceritoare, hune, turcice sau cu populații vorbitoare de limbi fino-ugrice (finlandezi, estonieni), nici cu populații din zona caucaziană sau cu iranienii ci că ungurii sunt descendenții populației europene care exista în Panonia și Bazinul Carpatic înainte de venirea triburilor migratoare, maghiarii fiind astfel înrudiți cu popoarele învecinate, în special cu popoarele din regiunea balcanică. Vezi asemănarea genetică a ungurilor cu slavii și diferențierea de finlandezi. Analiza genomurilor maghiare, efectuată pentru a stabili compoziția genetică a maghiarilor moderni a arătat că s-a produs un amestec între vorbitorii de limbă maghiară și populațiile învecinate, precum și un amestec cu populațiile migratoare. Vezi asemănarea genetică a ungurilor cu românii și diferențierea de finlandezi. Rezultatele obținute arată că majoritatea haplogrupurilor prezente la maghiari au origine europeană din epoca neolitică și au legături cu populațiile moderne daneze, belgiene, olandeze și basce, precum și cu populații învecinate (sârbi, croați, slovaci, români, etc.). Haplogrupurile cele mai prezente la populația maghiară, sunt haplogrupuri specifice numai populațiilor europene, acestea fiind absente în alte zone ale planetei, 85 % din totalul acestor haplogrupui sunt gene exclusiv sau predominant europene, iar din acestea, două haplogrupuri reprezintă aproximativ 50 % din totalul fondului genetic. În același timp s-a constatat că populația maghiară modernă are doar o mică contribuție genetică (sub 3%) provenind de la triburile maghiare care au migrat din zona Caucaz și care au cucerit teritoriul ce a devenit patria lor. Vezi diferențe genetice dintre maghiarii actuali și cei care au cucerit Câmpia Panonică. Alte studii genetice efectuate pe baza variațiilor genomului uman, au concluzionat că marea majoritate a subiecților examinați aparțin haplogrupurilor comune în alte populații europene, iar haplogroupul M care este clasificat ca o caracteristică haploidală pentru populațiile asiatice, se regăsește la aproximativ 2,5% din totalul populației maghiare moderne. Probele analizate au arătat că maghiarii - în majoritate - sunt urmași ai populațiilor europene, provenind încă din neolitic, în combinație cu danezi, belgieni, olandezi, basci, sârbi, croați, slovaci, români, ucraineni.