Pleadoarie pentru stiinta si adevar

Pleadoarie pentru stiinta si adevar

Postby asrocat_asrocat » 16 Oct 2014, 10:35

Pledoarie pentru ştiinţă şi adevăr

Iniţiativa de a constitui o asociaţie, care să se intituleze „Dumitru Mărtinaş” în amintirea şi memoria unui cărturar ce şi-a consacrat viaţa pentru cunoaşterea identităţii proprii şi a tuturor celor ce fac parte din comunităţile catolice din Moldova, mai bine zis din zona Romanului, a Iaşului, Bacăului şi Trotuşului, reprezintă, de fapt, dorinţa legitimă de recunoaştere a unui drept firesc în cadrul societăţii de astăzi: dreptul de a creşte, dreptul de a trăi în pace, de a urma propria cultură şi religie şi de a contribui la formarea familiei umane, după planul şi voinţa lui Dumnezeu.

Fiecare persoană şi fiecare comunitate este chemată să-şi împlinească misiunea pe care o are în faţa istoriei şi nu poate renunţa la această contribuţie, chiar dacă este mai mică sau mai puţin numeroasă. Rolul fiecăruia este în proporţie cu demnitatea şi alegerea de a fi o persoană umană şi de a trăi în societatea în care şi prin care se simte realizat.

Căile şi mijloacele prin care oamenii şi comunităţile îşi împlinesc menirea sunt în conformitate cu realităţile ambientului în care trăiesc şi în funcţie de moştenirile primite.Aşadar, religia, cultura, limba, obiceiurile şi evoluţia lor în timp sunt baza manifestărilor fiecărei persoane şi a fiecărei comunităţi.
A cunoaşte aceste elemente reprezintă, de fapt, nu numai o condiţie pentru a putea creşte şi contribui la binele general al societăţii, dar şi un mijloc fericit al realizării proprii şi al împlinirii chemării încredinţate de Creator.

Pe baza acestor principii şi a acestor considerente dorim să continuăm spiritul de cercetare pe care l-a avut profesorul Mărtinaş, să manifeste curajul de a spune adevărul intern şi extern, pe care îl cunoaşte şi trăieşte, să promoveze înţelegerea, armonia, pacea şi frăţietatea între oameni, care sunt caracteristicile unui adevărat creştin şi de data aceasta catolic, adică universal, fără interese de alt ordin sau exclusiviste, ce ar respinge pe alţii, care au alte convingeri şi alte forme de a se manifesta.

Dorim astfel să ne îndreptăm spre înaintaşi, spre trecut şi susţinuţi de principiile fundamentale ale creştinismului, rămânând adepţi fideli ai Celui care a venit să-i convingă pe toţi că trebuie să se iubească, să nu se învrăjbească pe motive de limbă, condiţii sociale sau culturi diferite, ci toţi să fie una, distrugând astfel zidul despărţitor şi stabilind pacea cu cei de aproape şi cu cei de departe (cf. Ef. 2,1 22).

Îi chemăm pe toţi cei ce doresc, catolici şi necatolici, care vorbesc aceeaşi limbă a ştiinţei şi a iubirii, să-şi ofere priceperea şi cunoştinţele lor pentru a fi publicate pe site-ul nostru şi pe forum.
asrocat_asrocat
Site Admin
 
Posts: 6
Joined: 16 Oct 2014, 09:14

Return to Bine ati venit pe forumul Asociatiei romano-catolicilor "Dumitru Martinas""



Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron