Asociaţia Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş” reacționează la minciunile

maghiare ale expoziției foto din Italia, ”Csango – Mostra fotografica di Stefano

Marzoli”.

Asociaţia Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş” a luat cunoştinţă de organizarea în perioada 26.01. 2013-26.02.2013 în incinta unei clădiri aparţinând Primăriei oraşului Bologna (Italia) a unei expoziţii fotografice (autor: Stefano Marzoli) dedicate „ceangăilor” din Moldova. În prezentarea expoziţiei, organizatorii vorbesc de „o minoritate antică maghiară, de religie catolică, care riscă fie extirpată de către o Romanie ortodoxă modernă”. Mai mult, după părerea organizatorilor, „ceangăii s-au stabilit în Moldova încă în Evul Mediu, în urma cuceririi acesteia de către unguri”, conservându-şi chiar „o arhaică limbă maghiară”. Fabulaţia merge mai departe, afirmându-se teritoriul unde locuiesc astăzi ceangăii care „sunt persecutaţi, a fost întotdeauna o poartă a Orientului către Europa”. În mod la fel de bizar se acreditează şi ideea „prin Moldova trece marea stepă euroasiatică ce leagă China de câmpiile Ungariei … spaţiu locuit de popoare şi culturi diverse”. Asociaţia Romano-Catolicilor din Moldova atrage atenţia asupra faptului atît fotografiile, cât şi informaţiile ataşate acestei manifestări, nu reflectă situaţia reală a minorităţii romano-catolicilor din Moldova, impropriu numiţi „ceangăi”. Nu putem fi de acord de la bun început cu folosirea termenului „ceangău csango” ca nume etnic la adresa catolicilor din Moldova. De asemenea, nu putem accepta mesajul pe care îl transmite Stefano Marzoli prin intermediul fotografiilor expuse. În mod paradoxal, el asociază „sărăcia şi mizeria” în care trăiesc „ceangăii” de o pretinsă asimilare forţată a lor, de discriminarea culturală, etnică, socială, religioasă practicată de statul român care „nu le acordă aceleaşi drepturi ca şi etnicilor români de confesiune ortodoxă”. Din păcate, o astfel de abordare şi prezentare a situaţiei comunităţii catolicilor din Moldova a fost făcută în repetate rânduri, făcând se pare parte dintr-un plan de discreditare a statului român în ceea ce priveşte problema minorităţilor. Amintim aici doar opiniile exprimate relativ recent de însuşi Vicepreşedintele Parlamentului European, Tőkés László, care, referindu-se la situaţia “ceangăilor” din România a vorbit despre existenţa unui “genocid cultural” împotriva acestei “minorităţi”, subliniind identitatea lingvistică şi culturală a acesteia poate dispărea şi “în urma politicii de asimilare practicată timp de mai multe decenii, pierderea limbii materne a căpătat proporţii tragice: maghiarii ceangăi nu îşi pot folosi în mod liber limba maternă nici în biserică şi nici în şcoală, rezultatul asupririi fiind asimilarea benevolă”. Insistăm şi pe această cale asupra faptului nu putem fi de acord cu permanentele încercări de maghiarizare forţată a catolicilor din Moldova de către grupuri restrânse de asociaţii şi fundaţii finanţate din fonduri ale statului maghiar. Menţionăm în Moldova, conform ultimelor recensăminte, peste 95% dintre locuitorii catolici s-au declarat români, respingând denumirea de “ceangău”. Identitatea românească a catolicilor din Moldova a fost dealtminteri relevată cu destulă claritate în concluziile cercetării sociologice întreprinse în anul 2002 de către Centrul de Sociologie Urbană şi Regională CURS, din cadrul Universităţii Bucureşti. Limba lor maternă a fost şi este limba română. Graiul unguresc pe care o parte dintre ei îl folosesc în paralel cu graiul românesc transilvan este urmarea procesului de maghiarizare la care au fost supuşi strămoşii lor în Transilvania, înainte de a se stabili în Moldova. Insistăm şi pe această cale pe faptul istoria, limba, cultura populară a locuitorilor catolici din Moldova relevă apartenenţa acestora la poporul român, iar necunoasterea tuturor acestor repere identitare duce la deturnarea identităţii acestor cetăţeni români şi europeni în egală măsură. Reiterăm faptul nu putem vorbi de o minoritate etnică a “ceangăilor” din Moldova ci, cel mult de o “minoritate religioasă” a romano-catolicilor din Moldova.

Asociaţia "Dumitru Mărtinaş" - reprezentanta Romano-Catolicilor din regiunea istorică Moldova - România (românii denumiţi de literatura maghiară

"ceangăi"; în maghiară "csango" "csangos"; în franceză Tchangos; în germană Tschangos; în engleză Changos) - Asociation "Dumitru Mărtinaş" -

representing Roman-Catholics of Moldavia (so called "csango" or "csangos").

Asociatia Dumitru Martinas - romano-catolici din Moldova - denumiți de literatura maghiară ceangăi, ciangăi, csango

Dr.

Anton

Coşa,

autor

al

mai

multor

studii

pe

tema

maghiarizării

romano-catolicilor

din

Moldova,

afirma

locuitorii

romano-catolici

din

Moldova

continuă,

iată,

şi

în

2014,

fie

denumiţi,

în

mod

incorect

ceangăi,

şi

în

felul

acesta

sunt

încadraţi

fals

într-o

comunitate

etnică,

într-o

minoritate

etnică

din

România

şi

continuă

fie

o

prioritate

nu

doar

pentru

politicienii

maghiari,

pentru

UDMR,

ci

şi

pentru

statul

ungar.

„Deşi,

nici

o

clipă,

nici

unul

dintre

membrii

comunităţilor

romano-catolice

din

Europa

nu

s-au

considerat,

nu

se

consideră

o

minoritate

etnică,

nu

văd

rostul

acestei

implicări

a

statului

maghiar

şi

a

politicienilor

maghiari

în

problematica

aceasta.

Dar,

sigur,

acest

lucru

este

legat

şi

de

neimplicarea

autorităţilor

româneşti

în

rezolvarea

problemelor

acestei

comunităţi,

pentru

de

ceva

vreme

se

predă

limba

maghiară

în

şcoli,

prin

urmare,

iată,

în

2014

se

face

o

maghiarizare

forţată

a

copiilor

din

comunităţile

romano-catolice

din

Moldova,

iată,

aceste

şcoli,

aceste

ore

cu

predare

în

limba

maghiară

în

şcolile

româneşti

din

judeţul

Bacău

au

fost

create

cu

largul

concurs

al

autorităţilor

româneşti.

Ceea

ce

ar

trebui

măcar

ne

pună

pe

gânduri

pe

fiecare

dintre

noi.

În

continuare

se

alocă

fonduri

importante

de

la

bugetul

de

stat

al

Ungariei

şi

al

României

prin

intermediul

unor

organizaţii

neguvernamentale

pentru

susţinerea

învăţământului

în

limba

maghiară

de

care

pomeneam,

al

elevilor,

nota

bene,

de

pe

pământul

ceangăiesc.

Iată

ce

frumos

se

leagă

noţiunea

de

pământ

secuiesc

cu

noţiunea

de

pământ

ceangăiesc,

ambele

absolut

improprii”.

În

continuare

spunea

Anton

Coşa

se

depun

eforturi

consistente

pentru

finanţarea

unor

proiecte

care

vizează

dăinuireamaghiarilor

ceangăi.

„De-a

lungul

timpului

s-a

vorbit

de

ceangăi,

ceangăi

maghiari,

maghiari-ceangăi,

chiar

maghiari

în

ultima

perioadă.

Şi

evident,

într-un

mod

cât

se

poate

de

impropriu,

pentru

că,

repet,

această

comunitate

nu

a

fost

şi

nu

este

o

minoritate

etnică.

Iată

de

ce

este

în

continuare

greşită

încadrarea

prin

folosirea

acestui

fals

etnonim

de

maghiar-ceangău

sau

ceangău-maghiar

la

adresa

acestei

minorităţi

cel

mult

confesionale.

Niciodată

membrii

acestei

comunităţi

nu

s-au

considerat

o

minoritate

etnică,

ei

întotdeauna

s-au

considerat

români

de

credinţă

catolică,

iar

documentele

istorice

dovedesc

cu

prisosinţă

acest

lucru,

dar

sigur,

pentru

cei

care

le

şi

citesc.

Pentru

cei

interesaţi

de

alte

aspecte

legate

de

extinderea

sferelor

de

influenţă

maghiară,

documentele

istorice,

se

pare,

nu

prea

contează

în

zilele

noastre.

În

continuare

se

organizează

festivaluri

ale

ceangăilor

în

localităţi

deopotrivă

din

Ungaria

şi

din

România.

În

continuare

se

finanţează

publicaţii

de

limbă

maghiară.

În

continuare

se

efectuează

cercetări

multi

şi

interdisciplinare

istorice,

sociologice,

etnografice

legate

de

comunităţile

romano-catolice

din

Moldova.

Asta

în

vreme

ce

autorităţile

româneşti,

din

păcate,

nu

sprijină

cercetări

similare

venite

din

perspectivă

românească.

În

continuare

cercetătorii

români

întâmpină

dificultăţi

în

eforturile

pe

care

le

depun

privind

prezervarea

şi

conservarea

valorilor

identitare

româneşti

ale

romano-

catolicilor

din

Moldova.

În

aceste

condiţii,

sigur,

nu

trebuie

ne

mire

multitudinea

de

lucrări

care

apar

în

Ungaria

şi

în

România

în

care

se

denaturează

în

mod

flagrant

atât

istoria,

cât

şi

etnografia

comunităţilor

romano-catolice

din

Moldova.

Sigur,

probabil

mulţi

dintre

dvs.

aduceţi

aminte

de

cele

trei

lucrări

de

referinţă

în

domeniul

etnografiei

publicate

de

distinsul

cercetător

ieşean

Ion

H.

Ciubotaru,

care

mai

mult

de

un

deceniu

a

cercetat

comunităţile

romano-

catolice

din

Moldova

şi

a

scos

acea

monumentală

trilogie

Catolicii

din

Moldova,

universul

culturii

populare,

dar

aceea

era

o

lucrare

de

sinteză.

Este

nevoie

în

continuare,

şi

acest

lucru

îl

conştientizează

cercetătorii

maghiari,

de

cercetări

aplicate

pe

fiecare

comunitate

în

parte.

Românii

din

Harghita

şi

Covasna

au

văzut

acest

lucru

mult

înainte

şi

au

început

deja

de

multă

vreme

cercetarea

monografică

a

comunităţilor

româneşti

din

acest

areal.

Acelaşi

lucru

trebuie

se

întâmple

în

continuare

din

perspectivă

românească

şi

în

ceea

ce

priveşte

comunităţile

romano-catolice

din

Moldova

(…)

pentru

că,

din

păcate,

în

spaţiul

european

ceea

ce

se

ştie

despre

catolicii

din

Moldova

este

doar

viziunea

maghiară

pe

care

europarlamentarul

László

Tőkés

(nu

este

el

singurul,

dar

este

poate

vocea

cea

mai

auzită

în

ultima

vreme)

o

prezintă.

Prin

urmare,

acolo

sigur

parlamentarul

belgian,

francez,

german

nu

poate

avea

decât

viziunea

pe

care

acest

europarlamentar

maghiar

o

prezintă

cât

se

poate

de

eronat.

Şi

aşa

ne

trezim

cu

fel

de

fel

de

vizitatori

din

spaţiul

european

care

vin

şi

se

miră

cum

se

pierd

comunităţile

maghiare

din

Moldova,

în

condiţiile

în

care

nu

putem

vorbi

de

asemenea

comunităţi

decât

cel

mult

în

oraşe

(să

spunem

într-adevăr

acolo

au

fost

şi

maghiari),

dar

în

ceea

ce

priveşte

comunităţile

săteşti,

care

reprezintă

covârşitoarea

majoritate

a

romano-catolicilor

din

Moldova,

acestea

au

fost

şi

continuă

fie

româneşti.

Şi

de

aceea

trebuiesc

corelate

toate

aceste

cercetări

de

istorie,

de

sociologie,

de

etnografie

şi

prezentate

în

mod

corect

originea

şi

tradiţiile româneşti ale acestor comunităţi”.

Copiii

din

comunităţile

romano-catolice

din

Moldova

sunt

aduşi

în

Harghita

şi

Covasna,

unde

li

se

inoculează

ideea

originii

maghiare

Dr.

Anton

Coşa

arăta

în

continuare

se

acordă

de

către

statul

maghiar,

ca

şi

de

către

organizaţiile

maghiare,

burse

pentru

elevii

din

comunităţile

romano-catolice

din

Moldova,

prin

care

copiii

din

satele

catolice

sunt

aduşi

în

Harghita,

în

Covasna,

ba

chiar

ajung

şi

în

universităţi

din

Ungaria,

unde

li

se

inoculează

ideea

originii

maghiare,

se

organizează

cursuri

de

perfecţionare

pentru

cadrele

didactice

care

predau

limba

maghiară

în

comunităţile

romano-catolice

din

Moldova.

După

ultimele

statistici

oficiale

ar

fi

aproape

50

de

cadre

didactice

care

predau

în

judeţul

Bacău,

cu

preponderenţă

în

satele

catolice,

limba

maghiară.

Deşi,

în

mod

paradoxal,

cercetătorii

maghiari

se

plâng

în

continuare

de

„problemele”

pe

care

le

întâmpină

din

partea

autorităţilor

româneşti.

„Se

plâng

de

faptul

libertatea

lor

de

mişcare

este

îngrădită

în

condiţiile

în

care,

iată,

există

aproape

50

de

cadre

didactice

care

predau

nimic

altceva

decât

limba

maghiară

unor

copii

care

n-au

vorbit

niciodată

limba

maghiară.

Dar

nu

predau

limba

maghiară

ca

pe

o

limbă

străină,

predau

limba

maghiară

ca

pe

limba

maternă

a

acestor

copii.

Gândiţi-vă

dvs.

rog

frumos,

câte

ore

de

istorie

românească

autentică

mai

există

în

şcoala

românească

astăzi.

Gândiţi-vă

la

nişte

copii

de

9,

10

ani

care

poate

au

parte

de

o

singură

oră

pe

săptămână

de

istorie

şi

au

parte

de

3

ore

de

limba

maghiară

predate

de

un

cadru

didactic

venit

din

Ungaria

şi

care

practic

nu

se

opreşte

la

literele

acelea

maghiare,

ci

le

inoculează

ideea

originii

maghiare.

Iată

încă

un

lucru

care

pe

noi,

intelectualii

români,

ar

trebui

ne

pună

pe

gânduri

pentru

aceşti

copii

mâine,

poimâine

vor

deveni

intelectualii

comunităţilor.

Cred

am

mai

spus

lucrul

acesta,

este

practic

o

nouă

maghiarizare

pentru

maghiarizare

a

existat

şi

în

perioada

Regiunii

Autonome

Maghiare

din

anii

’50,

când,

tot

la

fel,

profesorii

erau

aduşi

din

Ungaria

şi

tot

la

fel

copiilor

de

atunci

li

se

spunea:

voi

sunteţi

urmaşii

maghiarilor,

nu

aveţi

nimic

comun

cu

românii.

Atunci,

însă,

aceste

şcoli

au

dispărut

repede,

pentru

în

vremurile

acelea

grele părinţii acestor copii s-au impus şi nu şi-au trimis copiii la aceste şcoli de limbă maghiară.

Ei

bine,

astăzi,

integraţi

într-un

spaţiu

european

în

care

se

spune

identitatea

fiecăruia

este

respectată,

iată,

în

cazul

copiilor

din

satele

romano-catolice

acest

lucru

nu

se

întâmplă.

În

plină

democraţie

asistăm

la

o

maghiarizare

totală

a

acestor

copii,

iar

profesorii

români

din

acele

şcoli

nu

pot

face

mare

lucru

pentru

din

păcate

programa

nu

le

permite

intervină,

iar

spiritul

civic

se

pare

s-a

cam

pierdut

în

ultima

perioadă,

parcă

ne

este

ruşine

mai

spunem

suntem

români,

suntem

mai

mult

europeni

acum,

deşi

termenul

de

european

este

ceva

destul

de

vag.

Nu

luăm

exemplu

la

cât

de

francez

se

consideră

francezul,

cât

de

german

se

consideră

germanul

şi

dacă

vrei

trecem

şi

oceanul,

cât

de

american

se

consideră

americanul.

Lor

nu

le

este

ruşine,

nouă,

însă,

se

pare

multora

dintre

noi

le

cam

este

ruşine

de

faptul

sunt

români şi nu ştiu dacă acest lucru pentru viitorul acestei ţări este benefic”, a conchis Anton Coşa.

Subvenţionăm o politică antiromânească la noi acasă

Director

de

un

sfert

de

veac

al

Arhivelor

Naţionale

Bacău,

dr.

Vilică

Munteanu

accentua

există

acel

precedent,

urmare

a

Legii

învăţământului

din

1948,

de

înfiinţare

a

şcolilor

maghiare

în

satele

romano-catolice

din

Moldova;

în

sate

în

care

se

vorbea

graiul

aşa-zis

ceangăiesc

s-au

adus

cadre

didactice

(cu

ghilimelele

de

rigoare)

cunoscătoare

ale

limbii

maghiare

care

predau copiilor nu numai limba maghiară, ci şi celelalte obiecte în limba maghiară.

„Pentru

învăţământul

maghiar

din

regiunea

Bacăului

de

după

1948,

inspectoare

pentru

şcolile

cu

predare

în

limba

maghiară

era

o

aşa-zisă

profesoară

semianalfabetă.

Impunea

cu

acea

convingere

stalinist-proletară,

se

înveţe

limba

maghiară,

adevărata

limbă

maghiară

în

aceste

sate,

făcând

o

întreagă

pledoarie

şi

în

şedinţele

de

partid,

dar

şi

în

şcolile

pe

care

le

inspecta

pentru

această

idee,

aducând

critici

serioase

faptului

nu

se

ajungea

la

rezultatele

scontate,

copiii

nu

asimilau

limba

maghiară.

Nu

o

asimilau

pentru

în

cea

mai

mare

parte

era

o

limbă

necunoscută,

fondul

principal

de

cuvinte

al

acelui

grai

ceangăiesc

era

şi

este

destul

de

deosebit

faţă

de

fondul

principal

de

cuvinte

al

limbii

maghiare.

Treptat

oamenii

au

început

să-şi

dea

seama

de

inutilitatea

învăţării

limbii

maghiare

într-un

sat

în

care

limba

română

era

cea

care

îi

reprezenta.

Au

început

să-şi

retragă

copiii

de

la

şcolile

maghiare,

transferându-i

la

şcolile

româneşti.

Mai

mult

decât

atât,

în

1953

a

fost

chiar

o

revoltă

împotriva

şcolii

maghiare.

Organele

de

securitate

ale

vremii,

organele

de

partid

au

trebuit

recunoască

faptul

limba

maghiară

nu

avea

ce

caute

în

aceste

sate.

Aşa

se

face

treptat,

începând

cu

anul

1953

până

în

1956,

au

dispărut

şcolile

respective.

Dar

procesul

de

maghiarizare,

mai

ales

în

Transilvania,

a

continuat.

În

Moldova

poate

mai

puţin,

dar

nu

s-a

oprit.

După

1990,

în

noile

condiţii,

şi

eu

consider

şi

cu

sprijinul

consistent

al

unor

reprezentanţi

ai

statului

român

s-au

reînfiinţat

şcoli

cu

predare

în

limba

maghiară,

paralel

cu

şcolile

româneşti,

cu

profesori

care

în

afară

de

învăţământ,

deci

de

învăţarea

limbii

maghiare,

inoculau

ideea

de

apartenenţă

la

naţionalitatea

maghiară

şi

inoculează

în

continuare

acolo

unde

mai

există,

şi

implicit

în

ceea

ce

priveşte

istoria

şi

geografia

României

privită

din

perspectiva

maghiară.

Este,

zicem,

într-un

fel

dureros,

faptul

noi

românii

ne

dăm

singuri

cu

stângu

’n

dreptu’, subvenţionăm o politică antiromânească la noi acasă”.

97,5% s-au declarat ca fiind români de religie romano-catolică

Gheorghe

Bejan,

preşedintele

Asociaţiei

romano-catolicilor

„Dumitru

Mărtinaş”,

spunea

„am

citit

şi

eu

mai

multe

materiale

din

presa

maghiară

în

care

se

vorbeşte

despre

catolicii

din

Moldova

ca

fiind

de

etnie

maghiară.

Sigur

această

susţinere

a

lor

este

una

falsă,

total

falsă,

pentru

că,

spune

eu,

mai

concret

decât

recensămintele

care

au

avut

loc

în

ultimii

ani,

nimic

nu

poate

spune

mai

bine

ce

suntem

noi,

catolicii

de

acolo,

pentru

recensământul

este

cel

în

care

lumea

se

declară

ce

este.

Vorbind

despre

romano-catolici

trebuie

spunem

ei

în

marea

lor

majoritate,

mai

exact

de

97,5%,

s-

au

declarat

ca

fiind

români

de

religie

romano-catolică.

Îl

deranjează

(chiar

uitam

un

pic

prin

nişte

materiale)

pe

marele

domn

profesor

Vilmos

Tánczos,

care

se

declară

mare

cunoscător

al

catolicilor

din

Moldova,

ori

el

nici

nu

are

habar

cine

sunt

catolicii

de

acolo.

Spuneam

în

marea

lor

majoritate

s-au

declarat

ca

fiind

romano-catolici,

români

romano-catolici

şi

asta

deranjează

pe

cei

care

insistă

pe

originea

maghiară

a

catolicilor

din

Moldova.

Trebuie

spunem

şi

aceia

care

le

fac

jocul,

vorbim

de

catolicii

noştri

de

acolo

din

Moldova,

o

fac

din

interes

pecuniar

şi

nu

din

convingere,

pentru

ştim

foarte

bine

o

serie

de

persoane

din

acestea

care

s-au

aliat

cu

ei

erau

nişte

păduchioşi,

trăiau

în

nişte

case

amărâte,

ori

astăzi

au

vile,

maşini,

sunt

licenţiaţi

peste

noapte

la

diferite

universităţi

din

Ungaria,

ba

chiar

o

educatoare

de

curând

este

licenţiată

în

etnografie

şi

după

un

an

de

zile

este

doctor

în

etnografie

şi

folclor.

Foarte

interesant,

folclor

care,

dacă

v-aţi

uitat

la

televiziuni,

atunci

când

sunt

diferite

manifestări

ale

aşa-zişilor

ceangăi

maghiari,

de

fapt

dansează

şi

cântă

muzică

populară

românească,

poartă

straie

româneşti.

Bineînţeles,

noi

trăind

în

Moldova

aceste

straie

au

inserţii

şi

moldoveneşti

şi ardeleneşti. Faptul că venim, în marea majoritate, din satele din secuime, s-a luat câte ceva şi din ceea ce au ardelenii.

vrea

spun

dacă

noi,

catolicii,

ne-am

considera

maghiari,

ar

trebui

ca

din

rândul

nostru

iasă

aceşti

profesori

care

predea

limba

maghiară.

De

ce

se

predea

limba

maghiară,

întreb

eu,

atâta

timp

cât

noi,

ceangăii,

nu

avem

o

limbă?

De

fapt

este

un

grai,

dar

grai

nu

înseamnă

limbă.

N-avem

scriere,

n-avem

gramatică,

n-avem

nimic.

Cum

putem

spunem

aceasta

este

o

limbă?

Vin

ei

şi

trec

în

cataloage

limba

maternă

limba

maghiară.

întreb

cu

ce

drept

şi

eu

spune

cu

largul concurs al celor care conduc ţara, al politicienilor”.

„Mă chinui de 7 ani pentru un bust al profesorului Mărtinaş”

Referindu-se

la

ticălosul

obicei

al

politicienilor

de

a-şi

apăra

mai

mult

postul

decât

rostul,

preşedintele

Asociaţiei

romano-

catolicilor

din

Moldova

spunea:

„Ştim

de

fiecare

dată,

atunci

când

un

partid

a

avut

nevoie

de

sprijin

ca

ajungă

la

guvernare,

ţup

cu

ei.

Sunt

din

nou

la

guvernare

şi

îşi

fac

mendrele.

Ceea

ce

deranjează

pe

mine

foarte

mult

este

faptul

la

Ministerul

Culturii

avem

ministru

maghiar.

Este

foarte

deranjant.

Nu

se

poate

ca

într-o

ţară

preponderent

românească

pui

ministru

la

cultură

un

maghiar.

Apropo

de

asta,

chiar

aştept

zilele

astea

primesc

un

răspuns

negativ

de

la

Ministerul

Culturii

am

depus

documentaţia

necesară,

chinui

de

aproape

un

an

şi

jumătate

îi

fac

un

bust

profesorului

Dumitru

Mărtinaş;

sigur

am

avut

piedici

peste

tot,

greutăţi

de

tot

felul,

am

depus

documentaţia

la

Ministerul

Culturii

şi

aştept

să-mi

vină

răspuns

negativ,

spun

sincer.

Am

şi

făcut

bustul,

de

altfel,

urmează

torn

soclul,

nu-l

pot

turna

până

ce

nu

am

aprobarea

Ministerului

Culturii.

De

altfel,

de

la

Direcţia

de

cultură

Bacău

mi

s-a

spus

bustul

seamănă

prea

mult

cu

originalul,

adică

cu

profesorul

Dumitru

Mărtinaş,

ar

fi

trebuit

ca

fie

aşa

o

fantezie

care

reprezinte ceea ce a făcut el şi nu să arate ca profesorul Dumitru Mărtinaş.

Pentru

acest

bust

al

prof.

Dumitru

Mărtinaş

am

mai

depus

o

dată

documentaţia.

Proiectul

pe

care

l-am

depus

eu

acum

vreo

7

ani

avea

o

valoare

de

35.000

de

lei

în

banii

de

azi.

În

acelaşi

timp

o

asociaţie

pro-maghiară

din

Bacău

a

depus

un

proiect

pentru diferite activităţi pe care le fac ei de 160.000 lei. Lor li s-a aprobat, mie nu mi s-a aprobat, bineînţeles.

Am

mai

încercat

fac

diferite

cursuri

cu

lectori

care

meargă

prin

sate

încerce

educe

copiii.

Copiii,

trebuie

recunoaştem,

din

satele

noastre

catolice

sunt

un

piculeţ

rămaşi

în

urmă,

mai

ales

în

satele

care

vorbesc

acest

grai

ceangău,

până

şi

exprimarea

este

mai

greoaie.

De

fapt,

acest

grai

ceangău

nu

le-a

făcut

decât

greutăţi.

Atunci

când

au

plecat

mai

departe,

la

licee

sau

chiar

la

diferite

munci

prin

diferite

fabrici

sau

societăţi

unde

lucrează,

ei

sunt

un

piculeţ

marginalizaţi.

Sigur

tinerii

de

azi

nu

prea

mai

vorbesc

graiul

ceangău.

Eu

vin

dintr-un

sat

unde

s-a

vorbit

pe

vremea

mea

graiul

ceangău,

am

crescut

în

limba

română,

părinţii

mei

n-au

acceptat

vorbim

graiul

ceangău,

l-am

învăţat

mai

târziu,

după

ce-am

învăţat

bine

româneşte.

Astăzi,

tinerii

de

acolo,

şi

spun

asta

cam

de

la

cei

care

au

45-50

de

ani,

deja

nu

mai

vorbesc

graiul

ceangău

absolut

deloc.

Ei,

vedeţi

dvs.,

aceste

mari

personalităţi

maghiare

tocmai

de

asta

se

leagă,

spun

românii

îi

asimilează

pe

ceangăii

catolici,

pe

maghiari

mai

bine

zis,

îi

asimilează

pe

maghiarii

din

Moldova,

ceea

ce

este

impropriu.

Mie

mi

se

pare

normal

ca

într-o

ţară

unde

limba

oficială

este

limba

română

se

vorbească

româneşte

peste

tot.

Niciodată

n-a

venit

nimeni

în

aceste

sate

catolice

ne

oblige

nu

vorbim

graiul

ceangău.

N-a

spus

niciodată

nimeni

absolut

nimic.

Pasă-mi-te

peste

toate

astea

acuză

şi

biserica.

biserica

nu

le

voie

lor

facă

slujbe

în

limba

maghiară.

spun

în

toate

satele

catolice,

cel

puţin

în

Dieceza

de

Iaşi,

pentru

aicea

sunt

majoritatea

catolicilor

aşa-zişi

ceangăi,

episcopul

a

dat

o

Circulară

prin

care

li

se

permite

o

liturghie

pe

zi

în

limba

maghiară.

Bineînţeles,

la

cererea

comunităţii.

Ei,

s-a

încercat

se

facă

treaba

asta,

s-au

dus

pentru

prima

dată,

a

doua

oară

nu

s-au

mai

dus

pentru

nu

înţeleg

ce

se

vorbeşte

acolo,

pentru că graiul ceangău este cu totul altceva decât limba maghiară”.

Dr.

Ioan

Lăcătuşu

a

completat

spunând

aşa-zisul

ţinut

Secuiesc

este

considerat

ţara

mamă

din

interior

care-i

sprijină

pe

maghiarii

din

„diaspora”.

Într-o

comună

româno-maghiară,

Zăbala,

de

o

frumuseţe

extraordinară

unde

nu

e

picior

de

ceangău,

este

un

muzeu

ceangăiesc,

la

Miercurea-Ciuc

o

şcoală

a

fost

transformată

şi

sunt

aduşi

copii

ceangăi,

la

Sapientia

se

rezervă

locuri.

De

aici

semnificaţia

geopolitică,

baza

pentru

recâştigarea

simbolică

a

„lumii

pierdute”.

„Oricum,

spunea

vorbitorul,

de

reţinut

şi

semnalat

este

discrepanţa

extraordinară

între

ceea

ce

face

Ungaria

atenţia

deosebită,

balul

ceangăilor

la

Budapesta,

cheltuieli

de

fonduri,

prioritate

naţională,

vizite,

lobby

internaţional

şi

între

ce

nu

face

statul

român, care asistă pasiv la această agresiune artificială”.

Organele de ordine, la un semn, i-au îndepărtat pe cei cu steagul românesc

Prof.

dr.

Vilică

Munteanu

a

accentuat

„în

acest

aşa-zis

viitor

pământ

ceangăiesc

care

se

doreşte

a

se

transforma

într-o

realitate

iar

dacă

nu

se

va

acţiona

pentru

stoparea

acestui

fenomen

chiar

se

va

transforma

într-o

realitate

se

profită

şi

de

faptul

în

multe

din

satele

din

Moldova,

nu

numai

cele

cu

populaţie

preponderent

romano-catolică,

dar

şi

în

celelalte,

populaţia

este

mai

săracă,

veniturile

sunt

mai

mici

şi

atrăgându-i

cu

diverse

cadouri,

nu

neapărat

foarte

substanţiale,

sprijinindu-i,

aducându-le

copiii

în

Covasna,

Harghita,

ajutându-i

pe

unii

care

sunt

pe

nişte

trepte

ierarhice

mai

joase

să-şi

obţină

o

diplomă

de

facultate

după

6

luni

de

zile

de

la

înscrierea

la

Budapesta,

normal

aceia

vor

fi

oamenii

lor.

Te-am

făcut

licenţiat,

trebuie

să-mi

răspunzi

la

cerinţele

mele.

Ori

credem

intervenţia

autorităţilor

şi

de

la

nivel

central

s-ar

impune

mai

mult.

dau

un

exemplu.

Cu

câţiva

ani

în

urmă

se

intenţiona

se

facă

la

noi

în

judeţ

un

centru,

o

şcoală

maghiară.

A

venit

soţia

preşedintelui

Ungariei,

oficialităţi

maghiare

pună

piatra

de

temelie,

elevi

din

satele

romano-

catolice

cu

steagurile

maghiare,

învăţătorii

unguri,

tot

tacâmul,

jandarmeria

română

să-i

protejeze,

SPP-ul

de

asemenea.

Un

învăţător

şi-a

adus

şi

copiii

din

unul

din

aceleaşi

sate

cu

steagul

românesc.

Ei

bine,

ce

s-a

întâmplat:

organele

de

ordine,

la

un

semn

i-au

îndepărtat

pe

cei

cu

steagul

românesc

de-acolo.

Este

foarte

dureros.

Este

un

mic

exemplu

dintr-un

noian

de

alte şi alte activităţi care se petrec, se întâmplă cu sprijinul larg din anumite cercuri”.

Consemnare de M. GROZA

sursa:

h

t

t

p

:

/

/

i

n

f

o

r

m

a

t

i

a

h

r

.

r

o

/

t

e

m

e

-

d

e

z

b

a

t

u

t

e

-

l

a

-

u

n

i

v

e

r

s

i

t

a

t

e

a

-

d

e

-

v

a

r

a

-

i

z

v

o

r

u

-

m

u

r

e

s

u

l

u

i

-

r

o

m

a

n

o

-

c

a

t

o

l

i

c

i

i

-

d

i

n

-

m

o

l

d

o

v

a

-

i

n

-

f

a

t

a

-

presiunilor-de-maghiarizare-1

h

t

t

p

:

/

/

i

n

f

o

r

m

a

t

i

a

h

r

.

r

o

/

t

e

m

e

-

d

e

z

b

a

t

u

t

e

-

l

a

-

u

n

i

v

e

r

s

i

t

a

t

e

a

-

d

e

-

v

a

r

a

-

i

z

v

o

r

u

-

m

u

r

e

s

u

l

u

i

-

r

o

m

a

n

o

-

c

a

t

o

l

i

c

i

i

-

d

i

n

-

m

o

l

d

o

v

a

-

i

n

-

f

a

t

a

-

presiunilor-de-maghiarizare-2

Teme dezbătute la Universitatea de Vară Izvoru-Mureşului: Romano-catolicii din Moldova în faţa

presiunilor de maghiarizare

REACȚII  și  LUĂRI  DE  POZIȚIE ale  Asociației  romano-catolicilor “Dumitru  Mărtinaș”  în  probleme de  interes  național  și  pentru combaterea  încercărilor  de  maghiarizare a  romano-catolicilor  din  Moldova